Dacă vrei să deschizi o afacere în mediul urban din județul Vrancea – Municipiul Focșani, Municipiul Adjud, Oraş Panciu, Oraş Odobești, Oraș Mărășești – intră în competiția planurilor de afaceri deschisă de Egis România S.A. și Asociația de Marketing a Studenților din România – AMA România în cadrul proiectului ”Dezvoltarea Mediului Antreprenorial din Regiunea Sud Est prin acces la finanțare – DEMOFIN – SE”, adresat antreprenorilor din județele Galați, Buzău, Vrancea, Brăila, Tulcea și Constanța!
Cui se adresează?
Proiectul urmărește sa instruiască în antreprenoriat un număr de 450 de persoane cu domiciliul sau reședința în Regiunea Sud Est, atât în mediul urban cât și în mediul rural. 54 de absolvenți ai cursurilor de antreprenoriat vor primi finanțare pentru ideile lor de afaceri.
Condiții pentru pentru înscrierea la cursuri
- Vârsta peste 18 ani
- Ocupația se încadrează într-una dintre categoriile:
- Student (studii universitare/ postuniversitare)
- Angajat sau persoană care desfășoară o activitate independentă
- Persoană inactivă/ Șomer/ Casnic/ Pensionar
- Domiciliul în Regiunea Sud-Est
- Deține o firmă în prezent unde are mai puțin de 50%
- Numai pentru persoanele cu vârsta între 18-24 ani! Urmează o formă de învățământ
- Nu este înscris într-un proiect similar finanțat prin POCU 3.7
În urma parcurgerii cursurilor de antreprenoriat, vor fi selectați un număr de 54 de viitori antreprenori, pentru a primi o finanțare nerambursabilă de 149.359 lei, pe baza planurilor de afaceri depuse ce vizează înființarea unor Societăți Comerciale în mediul URBAN.
Ce pași trebuie să parcurgă cei interesați:
- Înscriere: ai o idee de afaceri și dorești să înființezi o afacere în mediul urban din județul Vrancea? Înscrie-te la cursurile de antreprenoriat organizate prin acest proiect!
- Instruire: participă la cursurile de antreprenoriat, în cadrul cărora vei avea oportunitatea dezvoltării planului de afaceri; tot în cadrul acestei etape va avea loc și selecția planurilor de afaceri care vor obține finanțare.
- Finanțare: dacă planul de afaceri născut din ideea ta este selectat la pasul 2, înființează o societate comercială cu răspundere limitată și vei primi o finanțare de până la 149.359 lei pentru implementarea planului.
Selecția planurilor de afaceri
Procedura de selecție va fi aplicată participanților la cursurile de antreprenoriat, ce vor depune planuri de afaceri în competiția pentru acordarea sprijinului de minimis. Indicatorii principali pe care trebuie să-i respecte beneficiarii sunt:
1.Să angajeze 2 persoane timp de minim 12 luni.
2. Societatea înființată să funcționeze timp de minim 18 luni.
3. Pentru primirea celei de a doua tranșe, să realizeze venituri de cel puțin 30% din valoarea primei tranșe.
Pentru înscrierea la cursurile de antreprenoriat – persoană de contact:
- Ciprian Bobeică, expert Grup Țintă județele Galați, Vrancea, Buzău.
Telefon: 0735178107, email: ciprian.bobeica@egis-romania.com
Despre proiect
Proiectul ”Dezvoltarea mediului antreprenorial din regiunea Sud-Est prin acces la finanțare – DEMOFIN – SE” este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, Axa prioritară 3, Obiectivul tematic 8, Prioritatea de investiții 8.iii, Obiectivul specific 3.7 – Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană. Codul proiectului este POCU/82/3/7/105545. Valoarea totală a proiectului este de 13.333.530,29 lei, din care valoarea co-finanțării UE este de 11.211.893,65 lei. Data începerii proiectului este 15 ianuarie 2018, iar data finalizării este 14 ianuarie 2021. Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Telefon: 021.312.24.48, email: egisromania@egis-romania.com
Sursa: comunicat Egis România