sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăEconomicÎn Vrancea sunt mai mulți pensionari decât salariați

În Vrancea sunt mai mulți pensionari decât salariați

O statistică realizată anul trecut indică faptul că Vrancea se numără printre cele 30 de județe din țară unde numărul pensionarilor îl depășește pe cel al salariaților. Astfel, la circa 54.000 de vrânceni activi pe piața muncii înregistrăm aproape 69.000 de vârstnici la pensie, adică un raport de 1 salariat la 1,27 de pensionari. Acest raport defavorabil numărului de salariați se întâlnește mai ales în județele sărace, slab dezvoltate, cu investiții puține, unde predomină agricultura de subzistență, acolo unde tinerii au plecat în străinătate sau în marile orașe ale țării.

CNZ-SITE-CNZDe altfel, 5 din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României se află printre cele mai sărace 20 de regiuni din Uniunea Europeană (inclusiv Regiunea de Dezvoltare Sud Est, din care face parte și județul nostru). Nivelul de trai în județele din această regiune este de 45% din media nivelului de trai din statele membre ale Uniunii Europene. Specialiștii susțin că administrația publică din aceste județe trebuie să asigure condiții pentru atragerea investițiilor, să modernizeze infrastructura și să sprijine educația. Astfel, investițiile directe cu capital autohton sau străin precum și proiectele bazate pe fonduri europene ar putea beneficia de condiții optime pentru a susține dezvoltarea economică și creșterea nivelului de trai.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu