vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieCiorăști: procedura greoaie întârzie achiziția stației de asfalt

Ciorăști: procedura greoaie întârzie achiziția stației de asfalt

Patru firme au depus oferte la procedura de achiziție publică organizată pentru cumpărarea unei stații de asfalt, care să intre în dotarea SC Prestării Servicii Ciorăști SRL, firma autorităților locale. Este a treia încercare de a face această achiziție, după ce la procedura făcută prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice nu s-a înscris nicio firmă, iar la negocierea directă organizată după aceea singurul ofertant nu avea toate documentele necesare. Acum, cei patru ofertanți îndeplinesc condițiile necesare și trebuie stabilită firma cu cea mai bună ofertă. Însă procedura este destul de greoaie și abia după sărbătorile de Paști s-ar putea încheia achiziția. ”Așteptăm finalizarea procedurii, chiar dacă noi am vrea mai repede. Speranța mea este, totuși, ca anul acesta să reușim să instalăm stația de asfalt și chiar să lucrăm cu asfaltul pe care îl vom produce”, ne-a declarat Nicolae Braicău, primarul comunei Ciorăști. Până acum, administrația locală a asfaltat 9 kilometri de drumuri comunale iar anul acesta speră să mai asfalteze încă 7 kilometri. Apoi, în următorii ani, se vor asfalta toate drumurile comunale (încă vreo 20 de kilometri), Ciorăști fiind o comună întinsă, cu multe sate.

Bugetul stabilit pentru această investiție este de aproximativ 200.000 de euro. Consiliul Local Ciorăști a aprobat, la ședința din 31 ianuarie a.c., contractarea unui credit de investiții în valoare de 837.000 lei, pe o perioadă de șapte ani, de la CEC Bank SA. O stație de asfalt ar reduce costurile modernizării drumurilor, iar investiția și-ar amortiza costurile după asfaltarea a 10 km de drumuri. 

Pentru executarea lucrărilor de asfaltare, Primăria Ciorăști, prin SC Prestări Servicii Ciorăști SRL, a achiziționat mai multe utilaje: 3 autocamioane, un autogreder, 2 buldoexcavatoare, un cilindru compactor, un concasor, o wolă de capacitate mare, 2 finisoare de asfalt, un gudronator de împrăștiat emulsia bituminoasă, un mini-excavator pentru șanțuri. Ultimul autocamion a fost cumpărat de curând, cu o capacitate de 40 de tone.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu