Joi, 8 martie 2018, un grup de 8 persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Focşani vor susţine un spectacol de muzică, poezie şi teatru, dedicat doamnelor de la Căminele pentru persoane vârstnice din Focşani și Fitionești. Cu această ocazie, deținuții vor oferi doamnelor prezente câte o felicitare şi un mărţişor, confecţionate manual în cadrul atelierului de creație.
Semnificaţia zilei de 8 Martie pentru persoanele private de libertate este similară rezonanţei acestei zile dincolo de zidurile unei unităţi de detenţie, întrucât femeia este o prezenţă activă în viaţa tuturor. Impactul pozitiv asupra persoanelor private de libertate, diversitatea şi însuşirea de noi cunoştinţe duc la dezvoltarea comportamentelor prosociale faţă de semeni.
SURSA: Penitenciarul Focșani