vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateFuncționarii Direcțiilor de Sport și Tineret vor declanșa acțiuni de protest

Funcționarii Direcțiilor de Sport și Tineret vor declanșa acțiuni de protest

Am așteptat destul! Considerând că au fost epuizate toate etapele și încercările de soluționare ale inechităților din salarizarea domeniului și constatând că nu au fost găsite soluții pentru problemele semnalate, Sindicatul Național Sport și Tineret a demarat procedura de consultare a membrilor pentru organizarea unor

ACȚIUNI DE PROTEST

Adresele, memoriile și propunerile trimise au rămas la stadiul de promisiuni, iar audiențele și întâlnirile nu au dus la rezultate concrete. Lipsa unui dialog social real, bâlbâiala instituțională, dezinteresul, ezitarea dar și inexistența unui plan clar cu privire la corectarea situațiilor injuste semnalate de sindicat, obligă salariații să își exprime nemulțumirea în stradă.

Ultima adresa primită de la MTS spune că nimic nu se poate rezolva, că angajaţilor din domeniul nostru nu le este aplicabilă nicio corecţie a salariilor, aşa cum s-a întâmplat de mai multe ori pentru celelalte categorii de bugetari: adresa MTS.

Ministrul Tineretului şi Sportului nu are răspunsuri şi nici soluţii pentru problemele salariaţilor. Cu un ministru absent şi neinteresat de problemele salariaţilor din subordine, Secretarul General al MTS a formulat răspunsuri la adresele noastre, încercând să salveze aparenţele şi să compenseze lipsa de implicare a ministrului; apreciem răspunsurile date în limita atribuţiilor sale. Până astăzi, la o lună şi jumătate de la preluarea mandatului, ministrul tineretului şi sportului nu a organizat nicio şedinţă cu angajaţii din minister, pentru a le transmite viziunea şi programul său şi pentru a îşi prezenta echipa. Nu a răspuns cererilor de stabilire a unei întâlniri cu organizaţia sindicală şi nici măcar nu a trecut prin birouri (aşa cum au făcut toţi ceilalţi miniştrii), pentru a face cunoştinţă cu colectivul ministerului.

Membrii SNST nu mai acceptă inechităţile salariale, nu mai vor ore suplimentare neplătite şi necompensate cu timp liber din cauza lipsei de personal, nici cumul de funcţii neplătit. Cerem corecţii salariale, sporuri, plata zilelor lucrate sâmbăta şi duminica şi diferenţierea salariilor în funcţie de pregătire, răspundere şi vechime în muncă! Sunt necesare decizii urgente şi implicarea celor care sunt numiţi în funcţii, care au in sarcina inclusiv rezolvarea problemelor salariaţilor.

Echipa Sindicatul Național Sport și Tineret


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu