Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat numărul total de români cu drept de vot la acest început de an. Astfel, Registrul Electoral cuprinde 18.277.623 de alegători români, dintre care circa 10,5 milioane sunt în mediul urban iar 7,7 milioane în mediul rural. De remarcat că femeile sunt mai numeroase în România, adică aproape 9,5 milioane, față de circa 8,8 milioane de bărbați.
Județul nostru numără acum 317.414 cetățeni cu drept de vot. Cei mai mulți sunt în comune – 195.166 – iar în municipii și orașe sunt 122.248 de votanți. Conform AEP, Focșaniul are 79.851 de alegători, Adjudul are 16.755, Mărășeștiul are 9.959, la Odobești sunt 7.850 iar la Panciu sunt 7.833 de electori. În toate cele 5 unități administrativ teritoriale urbane numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaților. Cât privește mediul rural, Vrancea are 22 de comune (din totalul de 68) cu mai puțin de 2.000 de cetățeni cu drept de vot. Cea mai slab populată este comuna Spulber, cu doar 1.019 alegători. De asemenea, mai sunt 8 comune cu mai puțin de 1.500 de votanți. Printre acestea, se numără Bîrsești (1.211), Boghești (1.269), Obrejița (1.269), Jitia (1.305). Pe de altă parte, sunt 9 comune cu peste 4.000 de cetățeni cu drept de vot. Cele mai populate sunt Vulturu (7.073), Vidra (5.975), Homocea (5.664), Gugești (5.538), Păunești (5.467), Vînători (5.439). Sunt alte 4 comune cu un număr de votanți foarte aproape de 4.000, printre care și Slobozia Bradului. Aici, sporul natural este cel mai mare din județ și este posibil ca, pe lângă numărul mare de minori, unii localnici să nu dețină acte de identitate.