Sindicatul Naţional Sport şi Tineret – SNST – în calitate de reprezentant al membrilor săi, angajaţi din Ministerul Tineretului şi Sportului, Cluburile Sportive Municipale, Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, Complexurile Sportive Naţionale, Casele de Cultură ale Studenţilor, Cluburile Sportive Universitare şi din Federaţiile Sportive Naţionale, organizează o serie de acţiuni de protest împotriva discriminărilor salariale vădite la care sunt supuşi angajaţii din Sport şi Tineret, în raport cu celelalte categorii de personal plătit din fonduri publice şi împotriva nesoluţionării, nesusţinerii şi neimplicării instituţiilor în rezolvarea problemelor salariale ale angajaţilor din acest domeniu de activitate.
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret anunţă declanşarea programului de proteste la nivel naţional, ca urmare a faptului că memoriile şi solicitările de dialog înaintate Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor, în care sunt expuse principalele probleme cu care se confruntă angajaţii din sistem au rămas fără răspuns. Tratamentul inegal şi discriminatoriu legiferat prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 în ceea ce priveşte salarizarea personalului din domeniile Sport şi Tineret dar şi ignorarea propunerilor de corecţie şi a amendamentelor depuse, au determinat menţinerea celui mai scăzut nivel de salarizare dintre toate categoriile de bugetari din România. Astfel, reîncadrarea personalului şi comprimarea a 70% din totalul salariilor la un cuantum de 1300 lei net, nediferenţiat pe funcţii, grade, trepte, gradaţii au dus la apariţia unor situaţii aberante pe care le-am semnalizat în repetate rânduri. Ridicatul din umeri, nepăsarea şi modul incorect şi ilegal de relaţionare cu organizaţia sindicală au alimentat tensiunile existente şi ne obligă să recurgem la toate formele de acţiuni sindicale pentru a iniţia drumul către o salarizare decentă şi echitabilă!
Având în vedere neplata salariilor angajaţilor în data de 14.03.2018, fără a fi anunţat alt termen de plată, anunţăm organizarea unui protest sub forma de – GREVĂ JAPONEZĂ – în toate instituţiile din Sport şi Tineret, pentru data de 16.03.2018. Angajaţii vor purta banderole albe pe braţ în semn de protest faţă de NERESPECTAREA de către angajator a obligaţiilor legale şi a celor stabilite prin contractul colectiv de muncă privind plata la timp a drepturilor salariale.
Programul acţiunilor de protest pentru perioada următoare:
Grevă japoneză – 16.03.2018, Miting de la Ministerul Muncii – 28.03.2018 / Pichetarea unităţilor din Sport şi Tineret / Marş către instituţii – delegaţii SNST depun memorii cu revendicări la Guvern, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei şi la Camera Deputaţilor.
SNST atrage atenţia că nemulţumirile membrilor, aşa cum au fost transmise din toate judeţele ţării, au ajuns la un nivel maxim, iar ignorarea acestora şi lipsa unor acţiuni imediate va duce la declanşarea unor conflicte, la escaladarea tensiunilor şi la manifestări spontane de protest, care pot fi urmate de boicotarea competiţiilor sportive şi a activităţilor de tineret. Lipsa totală a unor răspunsuri şi soluţii, alături de amânarea întâlnirilor solicitate de sindicat cu conducerea, pot avea ca urmări reacţii în lanţ, care pot duce la blocarea totală a activităţii din Sport şi Tineret. (comunicat Sindicatul Național Sport și Tineret)
ULTIMA ORĂ Grevă japoneză la DJST Vrancea și la Clubul Sportiv ”Unirea”
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -