vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăFocsaniIarnă afară, iarnă și în apartamentele de la G2

Iarnă afară, iarnă și în apartamentele de la G2

Situație din ce în ce mai dificilă pentru cele 39 de familii care locuiesc în blocul G2 din cartierul Bahne. Deconectați de Primăria Focșani de la apă potabilă și energie electrică, de circa două săptămâni, oamenii au ajuns la pragul disperării. Până în acest moment, nu au găsit nicio modalitate de înțelegere cu primarul Cristi Misăilă. Conform celor care locuiesc la G2, sunt 36 de copii în bloc iar unii dintre ei nu pot merge la școală.

Mulți copii și adulți sunt bolnavi, unii cu boli grave, cu handicap (sunt și 6 cazuri de persoane diagnosticate cu sida), iar frigul și lipsa apei le agravează problemele de sănătate. Pentru că nu au nici curent electric, oamenii nu au aproape nicio posibilitate de a-și încălzi locuințele. Iar vremea de iarnă, de la mijlocul lunii martie, va dura mai bine de o săptămână. Unii dintre ei au primit repartiție la un alt bloc de locuințe sociale, pe Strada Revoluției nr. 16-17, însă condițiile de acolo sunt insalubre.

Prin urmare, locatarii din blocul G2 vor să facă manifestații de protest, în Piața Unirii din Focșani, în fiecare zi. Ei vor fi sprijiniți în demersul lor de Asociația Partida Romilor Pro-Europa filiala Vrancea. Până acum, forma lor de protest a fost aprinderea a sute de lumânări în fața blocului, în fiecare seară.

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu