Primăria Vizantea-Livezi va distribui pubele pentru gunoiul menajer tuturor gospodăriilor din comună. Operațiunea va începe pe data de 28 martie. Condiția pusă este de autoritățile locale este achitarea la zi a taxei de salubritate. Ceilalți cetățeni își vor putea ridica pubelele de la sediul primăriei, după ce își vor plăti obligațiile pe anii 2017 și 2018. ”Primăria Vizantea Livezi vă anunță că în anul 2018 va distribui pubele pentru colectarea gunoiului menajer tuturor gospodăriilor. Pentru a putea intra în posesia unei pubele de gunoi este obligatoriu să aveți achitat gunoiul pe anul 2017 și anul 2018. Pubelele sunt proprietatea Primăriei Vizantea Livezi și vor fi distribuite pentru folosință gratuită, tuturor cetățenilor, atât timp cât aceștia își doresc, dar se achită de obligațiile financiare ce le revin. Sperăm ca prin această acțiune să nu mai regăsim gunoaie scoase la poartă, pentru colectare, în pungi sau saci neconformi, care de multe ori se împrăștiau și anumite zone deveneau insalubre.
Astfel, începând de luni, 28 martie 2018, primăria va încerca să distribuie pubelele în toată comuna la cei care au achitată taxa de gunoi până la acea dată, iar ceilalți vor putea ridica pubelele direct de la sediul primăriei imediat după ce își achită obligațiile pe anul 2017 și 2018. Vă mulțumim că și dumneavoastră contribuiți la curățenia comunei Vizantea Livezi!”, le-a transmis locuitorilor comunei Vizantea-Livezi, primarul Dragoș Ciobotaru.