sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneANPC: amenzi de peste 850.000 lei date comercianților de ”solduri”

ANPC: amenzi de peste 850.000 lei date comercianților de ”solduri”

Autoritatea  Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat, în perioada  19.01 – 02.02.2018, o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, promoționale etc).
Date sintetice:

– Au fost verificați 635 de operatori economici.                                                                      – La 317 din cei 635 controlați, reprezentând 49,92%, s-au depistat abateri de la prevederile legale.

Pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 341 de sancțiuni, din care 154 avertismente și 187 amenzi contravenționale în valoare totală de 859.900 lei. Oficialii ANPC transmit o serie de sfaturi pentru toți cei care cumpără produse la preț redus:

  • să știe că orice vânzare cu preț redus, indiferent de tip (de soldare, de lichidare, promoțională etc), trebuie să fie însoțită sau precedată de publicitate și anunțată sub denumirea ei („soldare/soldări/solduri”, “lichidare”, “promoții” etc), însoțită de data de debut și de durata acesteia;
  • să știe că, în cazul în care oferta este deja în derulare, consumatorii trebuie să fie informați cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai “în limita stocului disponibil”;
  • să verifice dacă oferta mai este valabilă în momentul respectiv;
  • să verifice dacă reducerea de prețuri anunțată este identică cu cea reală (la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă prețul afișat este cel facturat);
  • la achiziționarea pachetelor promoționale de tipul „3 la preț de 2”, trebuie să verifice prețul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu prețul pachetului promoțional;
  • să solicite informații suplimentare atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitară făcută prin orice mijloace (în cadrul magazinului, prin afișe sau pliante, prin anunțuri pe site etc);
  • să știe că orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: – fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat; – fie prin mențiunile „preț nou”, „preț vechi” lângă sumele corespunzătoare; – fie prin menționarea procentului de reducere și a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preț redus (soldare, lichidare, promoționale etc).

Sursa: Biroul de presă al ANPC


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu