luni, noiembrie 25, 2024
AcasăStiri InterneUn elev a fost eliminat la ultimul examen de simulare a Bacalaureatului

Un elev a fost eliminat la ultimul examen de simulare a Bacalaureatului

Joi a avut loc ultima probă scrisă a simulării la Bacalaureat, practic proba la alegere a profilului şi specializării. Examenul a fost susținut doar de elevii de clasa a XII-a. Din cei 2.395 de elevi înscriși inițial, la această probă s-au prezentat 1.934 de elevi și au absentat 460. Totodată, un elev a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă.

Pe data de 30 martie vor fi prezentate rezultatele, care vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Notele obţinute nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care sunt elevi care doresc consemnarea notelor în catalog, aceştia vor depune o cerere scrisă în acest sens.

Ministerul Educației Naționale mai precizează că „obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului liceal, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare în sesiunea iunie-iulie”.

 

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu