Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză încurajatoare pentru sfârșitul lunii martie și prima săptămână din aprilie. Față de vremea de iarnă din ultimele zile, meteorologii spun că, în județele din Moldova, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice diurne vor marca o creștere treptată, de la 5 grade în prima zi până la 19 grade pe 31 martie, când vremea va deveni caldă, apoi vor scădea până la 16 grade, în intervalul 1–2 aprilie. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză, temperaturile maxime vor crește din nou până la valoarea de 19 grade, pe data de 4 aprilie. Ulterior, regimul termic va marca o nouă scădere, ajungându-se, în ultimele două zile de prognoză, la o medie regională de 14 grade. Temperaturile minime se vor situa sub norma climatologică în primele zile de prognoză, când vor fi cuprinse între -4 și 0 grade, apoi vor crește până la 7 grade, în jurul datei de 1 aprilie. Prima săptămână din aprilie va fi caracterizată de un regim termic ușor fluctuant, concretizat prin maxime diurne situate, în general, între 4 și 6 grade.
Vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, pe tot parcursul perioadei de prognoză, dar probabilitatea ca acestea să se semnaleze pe arii mai extinse va fi ridicată pe 26 și 27 martie
și, din nou, în jurul datei de 1 aprilie.