La data de 29 martie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe DN2-E85, un bărbat, de 30 de ani, din comuna Tătăranu, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 162 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă de viteză este de 100 km/oră. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,39 mg/L alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 de lei. Totodată, permisul de conducere i-a fost reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.
Sursa: IPJ Vrancea