vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăEconomicComercianții din depozitul Onasis, amenzi de 1,2 milioane de lei după Operațiunea...

Comercianții din depozitul Onasis, amenzi de 1,2 milioane de lei după Operațiunea ”Cristal”

Agenția Națională de Administrare Fiscală a dat publicității rezultatele controalelor derulate în ultima parte a anului trecut în mai multe centre comerciale din țară. Sub titulatura ”Cristal”, inspectorii ANAF au controlat câteva mii de agenți economici din 101 centre comerciale engros. Printre acestea s-a numărat și centrul comercial Onasis din Focșani. Conform raportului prezentat de ANAF, în ultimele 10 săptămâni ai anului trecut s-au verificat 4.030 de agenți economici și s-au dat aproape 4.400 de amenzi în valoare totală de 25,2 milioane de lei. Inspectorii ANAF au dispus și confiscarea de sume de bani, de venituri ilicite și de bunuri în cuantum total de 15,2 milioane de lei. Pentru un număr de 28 de societăți comerciale care nu aveau sau nu foloseau aparate de marcat electronice fiscale s-a suspendat activitatea iar 221 de activități de comerț au fost interzise. Inspectorii antifraudă au stabilit 34 de măsuri asiguratorii în valoare de peste 4 milioane de lei și au chemat pentru clarificări la sediile direcțiilor regionale aproape 900 de agenți economici. Dintre aceștia, la un număr de 9 contribuabili s-au extins cercetările. În plus, inspectorii au verificat peste 39.000 de mijloace de transport cu privire la legalitatea desfășurării activității și la documentele fiscale justificative pentru mărfurile transportate.
În top 10 al amenzilor se află 3 centre engros din București și câte unul din Focșani, Brașov, Sibiu, Galați, Brăila, Craiova și Oradea. Complexul comercial Onasis din Focșani se află pe locul al VII-lea, cu amenzi totale în valoare de 1.219.795 de lei. Cele mai mari amenzi s-au dat firmelor care activează în complexul engros Dragonul Roșu din București, aproape 16 milioane de lei.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu