Administrația Piețelor din Focșani a amenajat și în acest an, în interiorul principalei piețe agroalimentare a municipiului, câteva zeci de tarabe pe care crescătorii de animale își vând mieii de Paște. Comerțul cu carne de miel a fost deschis astăzi, iar crescătorii de animale au afişat preţuri de 25 de lei/kg de carne de miel, mai mult decât anul trecut. În Focșani există și un punct de sacrificare a mieilor, în Târgul de la Obor. Primii clienți care și-au făcut apariția la tarabe spun că vor lăsa carnea de miel mai spre sfârșitul săptămânii, în speranţa că preţul va fi în scădere. De cealaltă parte, negustorii le transmit că nici nu se gândesc să mai lase din preţ, pentru că au avut costuri mari cu mâncarea mioarelor în iarna care a trecut. Medicii veterinari stau printre comercianţi pentru a veghea respectarea condiţiilor igienico-sanitare de comercializare a mieilor, astfel încât să nu existe risc de îmbolnăvire a populaţiei.