Rețelele de hypermarketuri/ supermarketuri vor avea program special de lucru în perioada sărbătorilor pascale. Kaufland a anunțat că a prelungit programul tuturor magazinelor cu ocazia sărbătorilor de Paște 2018. Astfel, pe 6 aprilie, în Vinerea Mare, Kaufland Focșani este deschis de la ora 7:30 și până la ora 22.00. În Sâmbăta Mare, 7 aprilie, magazinul se deschide la 7:00 și se închide la ora 17.00. Duminică, 8 aprilie, este închis iar luni, 9 aprilie, programul este între orele 9.00-15.00. Hypermarketurile Carrefour sunt închise pe 8 aprilie, în prima zi de Paște. Pe 6 aprilie, ele vor funcționa după un program normal, iar sâmbătă acestea vor avea un program mai scurt, care se va încheia la ora 19.00. Cei de la Lidl vor avea program normal în 6 și 7 aprilie 2018. În prima și a doua zi de Paști, duminică și luni, magazinele Lidl sunt închise. Apoi va fi program normal. Toate magazinele Profi, indiferent de format (Profi City, Profi Loco, Profi din centrele comerciale si Profi NonStop), vor fi închise pe 8 aprilie, în prima zi de Paști. În perioada 4-6 aprilie, ora de închidere a magazinelor Profi City va fi 22.00 sau 23.00, magazinele Profi Loco vor fi deschise până la ora 21.00, magazinele Profi din centrele comerciale vor funcționa conform programului normal, la fel și magazinele Profi NonStop. Pe 7 aprilie, toate magazinele Profi se vor închide la ora 19.00, indiferent de format. Pe 9 aprilie, toate magazinele Profi, indiferent de format, vor funcționa în intervalul orar 10.00-18.00, iar din 10 aprilie – conform programului normal. În rețeaua Penny Market, unitățile vor avea următorul program: joi și vineri, între orele 7.00-23.00; sâmbătă – 7.00-19.00; luni – 7.00-17.00. Duminică, în prima zi de Paști, este închis.
Programul hypermarketurilor în zilele de Paști
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -