Consilierii locali din Focșani au aprobat în ședința de joi după-amiază două proiecte importante pentru municipiu, care vizează coborârea în subteran a cablurilor electrice și de comunicații, așa cum se întâmplă de mulți ani în alte orașe. O primă soluție convenită cu furnizorii de servicii din domeniul comunicațiilor electronice, transmisii de date și imagini, dar și de telefonie și electricitate este ca până la sfârșitul acestui an, în Cartierul Sud, să se coboare toate cablurile în subteran, existând o infrastructură care permite acest lucru. Primarul Cristi Misăilă a propus aleșilor ca în situația în care operatorii nu vor respecta termenul să participe la acțiunea de tăiere a cablurilor de pe stâlpi. “Sunt foarte multe cabluri care se rup, mai ales atunci când sunt furtuni, când sunt căderi de zăpadă încărcată cu apă și care ne creează mari dificultăți. Eu personal, cu colegii de la Direcția de Dezvoltare, am tăiat foarte multe cabluri care atârnau pe jos și le tăiem în continuare. Am dat dispoziție celor de la Direcția de Dezvoltare pe unde merg să le adune, pentru că este clar că dacă acele cabluri atârnă de atâta timp pe jos nu mai sunt de importanță. M-aș bucura ca împreună cu dumneavoastră, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru cablurile din Sud, dacă nu vor fi respectate aceste termene, să mergem împreună să le tăiem”, a spus primarul Misăilă.
Pentru restul cablurilor din oraș, termenul stabilit de aleși este de trei ani, deși au existat amendamente la proiect, convenite chiar cu operatorii, prin care termenul să fie mai mare, de cinci ani, motivat de faptul că investițiile sunt costisitoare. Aleșii sunt de acord să prelungească termenul de 36 de luni dacă vor vedea implicare din partea firmelor în rezolvarea acestei probleme vechi. Precizăm că în anul 2013, consiliul local de atunci a adoptat o hotărâre similară, care a fost atacată în justiție de operatori, pe motiv că nu a existat o negociere cu municipalitatea. Instanța le-a dat câștig de cauză operatorilor, iar proiectul de coborâre a cablurilor în subteran, care viza ca termen final anul 2018, nu s-a mai realizat. Toată lumea este de părere că orașul va deveni mai aerisit dacă se va reuși, în sfârșit, coborârea cablurilor în subteran. “Am încercat să facem un album al municipiului Focșani cu clădirile reprezentative. Credeți-ne că fotografii nu găseau poziții astfel încât în fotografie să nu apară snopul de cabluri. Ca să nu mai spun de pericolul pe care îl reprezintă”, a mai spus primarul Misăilă.