Membrii Federației Educației Naționale ”Spiru Haret” spun că nu sunt motive pentru declanșarea de proteste în rândul angajaților din învățământ. Prezent la o ședință la Focșani, președintele Federației ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că în sistemul de învățământ nu s-au înregistrat problemele salariale care se întâlnesc în sistemul de sănătate. ”În învățământ s-au aplicat legea salarizării și celelalte acte normative care reglementează sporurile. Creșterea actuală de 20% se vede. Sunt mici disfuncționalități în cazul unor angajați din personalul nedidactic. De exemplu, unii contabili din unitățile de învățământ au venituri mai mici cu circa 400 de lei, pentru că au depășit, deja, grila stabilită de lege pentru anul 2022. Vom face tot posibilul să reglementăm aceste lucruri. Ne-am dori mai mult, într-adevăr, dar toate se fac în timp. Sperăm să ajungem ca învățământul românesc să primească 6% din PIB și atunci vom avea parte de mai multe alocații bugetare”, a declarat Marius Nistor, în cadrul unei conferințe de presă.
Marius Nistor susține că angajații din învățământ nu sunt interesați numai de salarii, ci doresc rezolvarea tuturor problemelor care macină acest sistem: birocrația, politizarea, dotarea unităților de învățământ, perfecționarea și pregătirea profesională, calitatea programelor școlare, aria curiculară ș.a. Prezența lui Marius Nistor la Focșani a fost prilejuită de desfășurarea adunării generale a Sindicatului Educației ”Spiru Haret” Vrancea. În funcția de președinte a fost realeasă Paulina Roșcan, care va avea un nou mandat de 5 ani, alături de 3 vicepreședinți.