Una dintre cele mai longevive acţiuni ştiinţifice din Vrancea este Simpozionul Ziua Internaţională a Pământului-22 aprilie, eveniment devenit tradiţional în calendarul manifestărilor geografice din România.
Organizatorul principal al evenimentului, prof. dr. Nicolae Damian, directorul Şcolii Gimnaziale din comuna Pufeşti, a reuşit şi la ce-a de a XII-a ediţie să aducă în faţa unui public format în special din elevi şi cadre didactice câţiva invitaţi de la care cu siguranţă vor avea de învăţat.
Pentru că anul acesta ţara noastră marchează Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia, o secţiune a evenimentului de sâmbătă, de la Pufeşti, a fost dedicată şi acestui moment. Astfel, Ion Lazarenco Tiron, din Republica Moldova, care a străbătut din prima încercare şapte strâmtori ale lumii ce leagă oceanele Terrei împreună cu Avram Iancu, singurul om din lume ce a înotat Dunărea de la izvoare la vărsare fără costum de protecţie, au lansat proiectul “Umăr la umăr pentru o istorie comună”, prin care cei doi performeri vor înota începând cu 25 mai 100 de kilometri pe Prut.
La manifestarea de la Pufeşti a fost prezent şi preşedintele Societăţii Române de Geografie (SGR), prof. univ. dr. Corneliu Iaţu, prorector al Universităţii ,,Al. I. Cuza” din Iaşi, care a propus ca Ion Lazarenco Tiron şi Avram Iancu să devină cetăţeni devină membri de onoare ai SGR, invitându-i cu această ocazie la Congresul care va avea loc la sfârşitul lunii mai, la Alba Iulia.
Tot preşedintele SGR a prezentat comunicarea ştiinţifică cu titlul “Islanda, pământ al contrastelor”, practic o prezentare în sinteză a unei călătorii de trei săptămâni pe care a efectuat-o în această ţară insulară specială.
La fel de interesant a fost şi expozeul lectorului universitar dr. Marius Cristian Neacşu, de la Academia de Studii Economice Bucureşti, specialist în geopolitică, care i-a captivat pe cei prezenţi în sală şi cu vastele sale cunoştinţe de istorie.
Poate cea mai consistentă, parte a evenimentului de sâmbătă de la Pufeşti, dar la fel de interesantă pentru pasionaţii de călătorii, i-a aparţinut lui Florin Tudose, controlor de trafic aerian la Aeroportul „Henri Coandă”-Otopeni. Acesta a călătorit nu cu avionul, ci cu maşina, mii de kilometri pentru a descoperi tradiţii, locuri şi oameni care trăiesc în zonele Kazakstan-Kyrgystan.
Credem că imaginile aduse de Florin Tudose din locurile pe unde a umblat i-a făcut pe mulţi să se gândească pentru viitor la o astfel de vacanţă captivantă, fără lux şi termopane, ci cu experienţe de viaţă extraordinare. În final, organizatorii au înmânat diplome invitaţilor şi participanţilor.
Preşedintele SGR Vrancea, prof. dr. Nicolae Damian a avut parte şi de o surpriză plăcută, fiind premiat de reprezentanţii Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” cu un frumos trofeu, în semn de apreciere pentru rolul contributiv în organizarea şi implementarea activităţilor ştiinţifice din învăţământ.
Trebuie menţionat că simpozionul de la Pufeşti a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Adjud, Casa de Cultură „Tudor Vonicu” din Adjud, Societatea de Geografie din România-filiala Vrancea, Primăria comunei Pufeşti şi Şcoala Gimnazială Pufeşti.