După un război de aproape un an cu Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, cele opt persoane oprite de la Sfânta Împărtăşanie, ca pedeapsă pentru răzvrătire, vor să facă pace cu arhiepiscopul Ciprian. Înaltpreasfinţitul se află astăzi în Focşani, pentru a oficia Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Sfinţii Antonie şi Sava, iar cei opt canonisiţi vor să meargă să-și ceară iertare de la ÎPS Ciprian, așa cum li s-a sugerat încă din toamnă. În privința celor doi excomunicați, doar Nela Panaite încearcă să obțină iertarea Înltpreasfințitului.
Enoriaşii bisericii „Sf. Andrei” din Focşani s-au aflat în conflict cu Arhiepiscopia încă din luna septembrie 2014, după ce preotul paroh Giorgică Vatră, care slujea de 16 ani în această biserică ridicată chiar de el cu sprijinul credincioşilor, a fost mutat din parohie. Pentru că s-au opus deciziei, pe 7 mai 2015 instanța de judecată a Arhiepiscopiei a hotărât ca trei dintre enoriaşi, consideraţi „capul răzvrătiţilor”, să fie fost excomunicaţi, adică excluşi din Biserica Ortodoxă, iar alţi opt au fost canonisiţi, respectiv opriţi de la Sfânta Împărtăşanie. Unul dintre excominucați a fost iertat la puțin timp de ÎPS Ciprian.