vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneAproape 100.000 de români au petrecut minivacanța de 1 Mai în stațiunile...

Aproape 100.000 de români au petrecut minivacanța de 1 Mai în stațiunile din țară

Din estimările reprezentanților Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și din sondajele realizate de operatorii de turism, circa 98.000 de români au plecat de acasă în minivacanța de 1 Mai. Acest lucru înseamnă un plus de 6% față de aceeași perioadă a anului trecut. ”Din datele noastre, putem estima pentru această perioadă încasări de aproximativ 12,7 milioane de lei în toate destinaţiile turistice din țară doar din mâncarea şi distracţia turiştilor, în condiţiile în care un român a cheltuit, în medie, aceeaşi sumă ca anul trecut, adică 120 de lei pe zi, în afară de cazare şi mic dejun. La această sumă se adaugă aproximativ 17,4 milioane de lei pe cazare şi mic dejun, ceea ce conduce la o estimare a cheltuielilor totale ale românilor care au mers în minivacanţa de 1 Mai în ţară de 30 de milioane de lei”, a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv al FPTR. ”Din datele puse la dispoziţie de către hotelieri, de 1 Mai au s-au cazat pe litoral, în structurile clasificate, în jur de 28.000 de turişti, tarifele pornind de la 80 de lei pentru o noapte de cazare şi ajungând până la 450 – 500 de lei. Cifrele vehiculate, de 78–80.000 de turişti ajunşi pe litoral în aceste zile nu sunt realiste şi depăşesc cu mult capacitatea structurilor de cazare clasificate deschise”, a mai spus Dragoș Răducan.

Și în acest an pensiunile agroturistice au reuşit să atragă peste 42.000 de turişti, potrivit FPTR. Destinaţiile aglomerate au fost Bran, Bucovina şi Maramureş, dar şi zone mai puţin cunoscute, aflate în apropierea marilor aglomerări urbane, precum Clisura Dunării, Caraş Severin sau Sâmbăta de Sus, unde cazarea a costat între 40 de lei și 200 de lei de persoană pe noapte. În ceea ce priveşte zona montană, 19.000 de români şi-au rezervat o vacanţă, pe care au cheltuit, doar pe cazare, aproximativ 3,42 de milioane de lei în sejurul de 2–3 zile. Cele mai căutate staţiuni montane au fost cele de pe Valea Prahovei – Sinaia şi Buşteni – unde cazarea a costat între 60 de lei şi 500 de lei de persoană. Cei care s-au cazat la unităţi de cazare de 3 şi 4 stele au beneficiat de cină tradiţională şi acces la Spa.                        Staţiunile balneare au fost şi ele solicitate în această perioadă. Astfel, conform reprezentanților agențiilor de turism, peste 16.000 de români au ales să se relaxeze la o piscină cu apă termală, unde au putut beneficia de programe speciale de Spa. Totodată, au fost şi români care s-au orientat în această perioadă spre Delta Dunării. ”Este vorba despre câteva mii de persoane, în special pescari pasionaţi şi turişti dornici de inedit. În ceea ce priveşte tarifele, în Delta Dunării, de exemplu, trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun, costă în medie 520 de lei de persoană”, a precizat prim-vicepreședintele FPTR.  Anul acesta, mulţi români au ales să petreacă minivacanţa de 1 mai în străinătate: Amsterdam (pachet de la 400 de euro pentru trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun şi transport cu avionul), Roma (de la 309 euro de persoană), Paris peste 300 de euro), Barcelona (circa 399 de euro), Grecia – unde peste o mie de români au plătit pentru un sejur de trei zile cu transport cu autocarul preţuri începând cu 92 de euro. Nu trebuie uitată Bulgaria, acolo unde au mers câteva mii de români, atraşi de condiţiile oferite şi de reducerile de până la 20% pentru cazările de minimum trei nopţi. De exemplu, pentru un hotel de patru stele, all inclusive, transport cu autocarul, preţurile au variat între 125-250 de euro.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu