sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateULTIMA ORĂ Grevă de avertisment în spitale

ULTIMA ORĂ Grevă de avertisment în spitale

Între orele 9.00 și 11.00 membrii sindicatului Sanitas sunt în grevă. Cadrele medicale vor asigura urgențele iar activitatea din unitățile sanitare va avea puțin de suferit. Sindicaliștii Sanitas Vrancea din tot județul vor protesta în fața sediului administrativ al Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani, de pe Strada Comisia Centrală. Principalele revendicări ale Federaţiei Sanitas vizează modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pentru sporuri, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate. În cursul zilei de mâine, liderii Sanitas vor avea o nouă rundă de negocieri la Guvern, în speranța rezolvării revendicărilor și deblocării situației. În caz contrar, vineri, 11 mai, se declanșează grevă generală în sistemul național de sănătate.

Alături de membrii Sanitas sunt și reprezentanții Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”. Aceștia au anunţat că vor participa la protestele legale programate în următoarea perioadă în sectorul sanitar. Oficialii acestei structuri sindicale susțin că vor organiza, timp de două ore, o „grevă românească” de avertisment, concretizată prin pichetarea spitalelor cu oamenii veniţi de acasă, echipaţi în ţinutele de protest, şi grevă japoneză din partea salariaţilor aflaţi la serviciu.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu