sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAdministratieVIDEO Jumătate din localitățile rurale din Vrancea vor avea, în premieră, sisteme...

VIDEO Jumătate din localitățile rurale din Vrancea vor avea, în premieră, sisteme de canalizare și apă potabilă

În următorii trei ani, în Vrancea se vor face investiții în valoare de peste 941 de milioane de lei în modernizarea sistemului de alimentare cu apă, denumit generic Vranceaqua. Este o continuare a proiectului regional început în exercițiul financiar european trecut, care a avut o finanțare la jumătate din ce există în prezent și care s-a orientat în principal pe rețelele din mediul urban, cu câteva excepții. Acum, în Programul Operațional Infrastructura Mare, vor intra în special localitățile rurale din Vrancea care au peste 2.000 de locuitori. Compania de Utilități Publice Vrancea, în calitate de beneficiar al celui mai mare program care a existat vreodată în Vrancea, a prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă, detaliile contractelor care se vor derula în următoarele 36 de luni.

“Proiectul constă în investiții pentru tratarea și distribuția apei și colectarea și epurarea apelor uzate care se vor implementa pentru județul Vrancea, în zonele urbane și rurale și care vor avea drept rezultat conectarea la aceste sisteme a tuturor cetățenilor din aceste zone și conformarea cu prevederile directivelor UE relevante”, potrivit directorului CUP, Gheorghe Vasilescu.

Astfel, în cadrul lucrărilor de alimentare cu apă, vor fi realizate conducte de aducțiuni pe 162,5 km, 14 stații de tratare a apei, 46 de rezervoare de înmagazinare apă, 15 stații de pompare și 109 km de rețele de distribuție. Aceste lucrări se vor implementa în Focșani, Adjud, Panciu, Odobești, Mărășești, Bolotești, Dumbrăveni, Gugești, Homocea, Jariștea, Obrejița, Slobozia Bradului, Ruginești, Sihlea, Soveja, Străoane, Suraia, Tîmboiești, Tulnici cu localitățile Lepșa-Greșu.

Mult mai ample vor fi lucrările de canalizare, care se vor întinde pe o rețea de 256,7 km. În cadrul proiectului vor fi realizate 70 de stații de pompare ape uzate, 113 km de rețele de refulare și trei stații de epurare, respectiv la Măicănești, Gugești, Lepșa, ultimele două urmând doar să fie modernizate. Lucrările se vor derula în 35 de unități administrativ teritoriale, adică jumătate din județ. Este vorba despre Focșani, Golești, Cîmpineanca, Gologanu, Milcovul, Răstoaca, Vînători, Cotești, Cîrligele, Adjud, Ruginești, Mărășești, Odobești, Vîrteșcoiu, Broșteni, Jariștea, Bolotești, Panciu, Străoane, Gugești, Urechești, Popești, Dumbrăveni, Bordești, Sl. Bradului, Tîmboiești, Obrejița, Sihlea, Măicănești, Biliești, Suraia, Vulturu, Nănești, Tătăranu și Tulnici cu satele Lepșa-Greșu.

Proiectul cuprinde zece contracte de lucrări, care au fost scoase la licitație, iar primele două contracte au fost deja semnate, urmând ca ordinul de începere să fie dat în zilele următoare.

Un prim contract se referă la alimentarea cu apă şi canalizarea a localităţilor din gruparea Focşani1, cu localităţile Focşani, Cîrligele, Coteşti, Gologanu, Milcovul, Răstoaca, Vînători, lucrări în valoarea de  126,7 milioane lei şi vor executate de Asocierea SC TANCRAD SRL Galati-VEGA 93 SRL Galati.

Al doilea contract se referă la Sistemul zonal de alimentare cu apă Focşani şi lucrări în sistemul de alimentare cu apă Suraia, dispecerizarea şi monitorizarea sistemului regional de apă şi construire staţie de epurare la Măicăneşti.  Investiţia are o valoare de 78.9 milioane de lei şi va fi realizată de  ASOCIEREA  SC MBM DECOR INSTAL SRL Focșani SC ROTARY CONSTRUCTII SRL Bucureşti.

Potrivit directorului CUP, Gheorghe Vasilescu, proiectul se va suprapune cu alte lucrările de investiții derulate de primării, astfel că se va da întâietate realizării lucrărilor subterane, urmând ca asfaltarea să se facă ulterior, iar acolo unde carosabilul va fi desfăcut pentru aceste lucrări constructorul are obligația de a aduce infrastructura la starea inițială.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu