Viscolul a amânat organizarea Zilelor Liceului Teoretic ”Ioan Slavici” din Panciu. Astfel că abia azi se vor desfășura manifestările programate pe 18 ianuarie și dedicate împlinirii a 69 de ani de la înființarea acestei unități de învățământ. Activitățile vor debuta la ora 9.00, cu o slujbă de pomenire a scriitorului Ioan Slavici. De la ora 11.00, Casa Orășenească de Cultură va găzdui festivitățile dedicate Zilelor Liceului ”Ioan Slavici”, în prezența oficialităților, a actualilor și foștilor elevi și profesori ai liceului.”Liceul Teoretic «Ioan Slavici» este o instituție care, alături de celelalte unități de învățământ din orașul Panciu, s-a remarcat atât prin profesionalismul cadrelor didactice și performanțele elevilor, cât și prin absolvenții săi. De pe băncile acestui liceu au plecat oameni valoroși: scriitori, profesori universitari, medici, politicieni. Cu toții ne reprezintă, cu cinste, orașul”, se arată în mesajul primarului orașului Panciu, Iulian Nica. Tot în cadrul acestor festivități se va decerna și Trofeul Liceului ”Ioan Slavici”.
Liceul ”Ioan Slavici” din Panciu în sărbătoare
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -