duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăComuna meaMERAPolițiștii au confiscat circa 10 mc de lemne, fără documente

Polițiștii au confiscat circa 10 mc de lemne, fără documente

Luni, 14 mai a.c., poliţiştii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Odobești au acţionat pe raza de competență pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Astfel, polițiștii au depistat pe DN 2M, pe raza comunei Broșteni, patru bărbați cu vârste între 30 și 61 de ani, din comuna Mera, în timp ce transportau cu  autoutilitare material lemnos. În urma măsurării materialului lemnos de către organele silvice s-a constatat că nu corespundea din punct de vedere cantitativ cu datele înscrise în documentele de însoțire, fapt pentru care a fost luată măsura confiscării a 5,62 m.c. lemn foc. De asemenea, cei în cauză au fost sancționați contravențional, conform  Legii 171/2010.

La aceeași dată, în jurul orei 10.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nereju au identificat în apropierea locuinței unui bărbat, de 46 de ani, din localitate, cantitatea de 2,186 m.c. lemn rotund brad, pentru care nu deținea documente de proveniență. S-a procedat la sancționarea contravențională a celui în cauză, conform Legii 171/2010 actualizată și confiscarea cantității de 2,186 m.c. lemn rotund brad.

De asemenea, în jurul orei  11.15, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nereju au identificat în apropierea locuinței unui bărbat, de 35 de ani, din comuna Nereju, cantitatea de 1,960 m.c. cherestea rășinoase, pentru care nu deținea documente de proveniență. Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010 actualizată totodată fiind dispusă confiscarea cantității de 1,960 m.c. cherestea rășinoase. (sursa: IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu