Anul școlar 2018-2019 aduce pentru absolvenţii clasei a VIII-a o ofertă educațională bogată pentru formarea profesională, având în vedere că este pus la dispoziția tinerilor un număr de 3296 locuri la nivelul județului Vrancea, din care 476 locuri sunt la învăţământul profesional și 28 locuri la învăţământul dual, celelate fiind pentru învăţământul liceal (teoretic, tehnologic, vocațional) și învățământul special.
Specificul formării elevilor prin învăţămânul profesional și cel dual îl constituie, pe de o parte, susţinerea financiară prin bursa profesională, care se acordă pentru fiecare elev în cuantum de:
- 200 lei lunar (de la bugetul de stat), dacă elevul este înscris la învăţământul profesional
- Minimum 400 lei lunar (200 lei de la bugetul de stat şi minimum 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică), dacă elevul este înscris la învăţământul dual.
Pe de altă parte, unitățile de învățământ profesional și tehnic care au în ofertă locuri la aceste niveluri de învățământ, vor avea alături operatorii economici, unde viitorii elevi de clasa a IX-a se vor putea pregăti practic, pe toată durata școlarizării, în condiții reale de muncă și unde vor avea oportunitatea să opteze pentru un loc de muncă după finalizarea studiilor.
Pentru învățământul dual Colegiul Tehnic ,,Gh. Asachi” va școlariza, în anul școlar 2018-2019, o clasa cu calificarea Confecționer produse textile, clasă formată la solicitarea operatorilor economici S.C. Pandora Prod SRL Focsani si S.C. Artifex SRL Focsani care au ales să se implice în derularea acestei forme de învățământ.
În această perioadă, până în 19 mai 2018, se desfășoară în întreaga țară ample acțiuni de promovare și popularizare a ofertei educaționale pentru învățământul profesional și învățământul dual, prilej cu care viitorii absolvenți de gimnaziu primesc informații complete pentru a putea alege traseul educațional care vine în întâmpinarea aspirațiilor lor.
Prima etapă pentru înscrierea elevilor va începe în data de 15 iunie 2018. Unitățile de învățământ gimnazial și unitățile de învățământ care au ofertă educaţională pentru învățământul profesional și învățământul dual, vor furniza toate informațiile de care absolvenții de gimnaziu vor avea nevoie pentru înscrierea pe locurile disponibile în anul școlar 2018-2019.
Detalii privind calendarul admiterii în învățământul profesional și în învățământul dual pentru anul școlar 2018-2019, precum și informațiile legate de celelate forme de învățământ se pot găsi accesând site-ul www.isjvrancea.ro , sectiunea Examene naționale-Admitere.
Oferta educaţională pentru învăţământul profesional şi pentru învăţământul dual, detaliată pe regiuni de dezvoltare și județe, se regăsește și pe site-ul www.alegetidrumul.ro .
Prof. Carmen Oprea, Inspector școlar pentru Învățământ profesional și tehnic