Primarii în funcție din PNL Vrancea sunt de acord cu solicitarea conducerii partidului privind organizarea alegerilor locale în două tururi de scrutin. Liberalii au cerut guvernului să modifice legislația electorală prin stabilirea a două tururi de scrutin și nu unul singur, așa cum este stipulat acum. ”Primarii PNL din județul Vrancea susțin inițiativa conducerii partidului cu privire la organizarea a două tururi de scrutin pentru alegerile locale din acest an. Acest lucru ar fi în beneficiul cetățenilor din fiecare comunitate care își alege edilii”, a precizat copreședintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, primar al comunei Jariștea din anul 2008.
Autoritatea Electorală Permanentă a propus, deja, guvernului, calendarul organizării alegerilor locale din acest an. Conform proiectului, alegerile locale ar urma să aibă loc pe data de 5 iunie iar campania electorală să înceapă pe data de 6 mai. Dacă se va schimba legislația electorală, atunci acest calendar ar urma să sufere câteva mici modificări.