Orașul Focșani este în acest weekend gazda unui eveniment cultural de excepție, avându-l ca protagonist pe unul dintre primii componenți ai orchestrei de cameră înființată în oraș la începutul anilor 1950. Arieh Levanon va dirija în două spectacole Orchestra de Cameră Unirea, care va susține concerte dedicate Zilei Colegiului Național Unirea (vineri seara, ora 18.30) și Zilei Unirii Principatelor Române (sâmbătă seara, de la ora 19.00).
Arieh Levanon s-a născut la Focșani în anul 1932 și a emigrat în Israel în 1951, împreună cu toată familia sa. Acolo a devenit un muzician important, dirijând cele mai cunoscute orchestre din Tel Aviv. L-a cunoscut foarte bine pe marele dirijor român Sergiu Celibidache. „Am fost prieten cu Sergiu Celibidache. Mă vizita de câte ori venea în Israel. Un tip foarte dificil ca persoană. Toți din orchestră aveau frică de el. Am studiat doi ani cu el și este omul care m-a influențat cel mai mult în domeniul dirijoral”, a declarat Arieh Levanon în cadrul unei conferințe de presă. Acesta spune că nu a mai recunoscut orașul Focșani când a venit în 2001, la reuniunea de 50 de ani a absolvenților Colegiului Unirea, iar casa în care a locuit cândva, pe Strada Mare, nu mai există astăzi. Arieh are trei fete, una matematiciană, alta avocată, iar cea mică l-a urmat în carieră, fiind profesoară de violă la Academia de Muzică din Tel Aviv.