În presă a apărut textul unui proiect de act normativ privind suspendarea plății contribuţiilor pentru pensiile administrate privat – Pilonul II – în perioada 1 iulie–31 decembrie a.c. Este vorba de un proiect de lege publicat în programul legislativ al Guvernului României pentru acest an, perioada mai–decembrie. Cu toate acestea, oficialii guvernamentali susțin că proiectul care vizează suspendarea plăţii contribuţiilor pentru pensiile administrate privat, Pilonul II, în perioada 1 iulie–31 decembrie, este o propunere a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), dar aceasta nu va fi pusă în aplicare. „Este o propunere a Comisiei de Prognoză, nu s-a transpus într-o OUG. Nu suntem de acord cu ea. Proiectul trebuie să ajungă la Ministerul Muncii. (…) Nu se va întâmpla”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.
În prezent, contribuția la Pilonul II de pensii este de 3,75% din salariul brut, după ce anul trecut era de 5,1%. În mod normal, conform legii, contribuția la Pilonul II trebuia să ajungă la 6%. Până acum, suma totală strânsă în conturile pensiilor administrate privat a ajuns la circa 9 miliarde de auro, sumă investită cu succes. De acest sistem ar urma să beneficieze aproximativ 7 milioane de contribuabili români.