În ”Săptămâna Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Focșani, polițiștii rutieri și cei de ordine publică precum și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale s-au aflat în mijlocul elevilor, în cadrul unor activități menite să contribuie la pregătirea împotriva victimizării acestora. Marți, 29 mai a.c., în intervalul orar 11.00-14.00, polițiștii focșăneni au desfășurat o activitate educativ-preventivă cu 250 de elevi ai Școlii gimnaziale „Ștefan cel Mare” Focșani și cadre didactice, având ca teme: fenomenul bullying, delincvența juvenilă, prevenirea consumului de substanțe interzise dar şi regulile de navigare în siguranţă pe internet. De asemenea, poliţiştii rutieri le-au prezentat copiilor regulile de circulaţie rutieră pe care trebuie să le respecte atât în calitate de pietoni, dar şi de biciclişti, având în vedere apropierea vacanţei şcolare şi a sezonului cald. În cadrul discuţiilor libere, poliţiştii de proximitate au prezentat cauzele şi implicaţiile fenomenului de ,,bullying” asupra dezvoltării psihice a minorilor, fie că sunt victime, agresori sau martori. Pentru ilustrarea posibilelor situaţii de risc, poliţiştii au folosit filme sugestive pentru fiecare temă din cadrul dezbaterilor. În a doua parte a activității, copiii au avut ocazia să intre în autospecialele de poliţie şi să vadă dotarea luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Având în vedere că se apropie vacanța de vară, pentru prevenirea implicării minorilor în evenimente neplăcute, polițiștii le recomandă:
În drumeţii, nu vă îndepărtaţi de grup sau de persoana adultă care vă însoţeşte! Nu consumaţi substanţe interzise şi băuturi alcoolice, efectele acestora putând fi nocive pentru organism Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii! Nu oferiţi telefonul unei persoane necunoscute, sub pretextul că îl admiră sau că trebuie să dea un telefon urgent. Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant. Nu intraţi în anturaje dubioase! Atenţie la lumea virtuală! Nu furnizaţi date personale sau despre familia dumneavoastră. Nu dezvăluiţi parolele personale altor persoane, nici măcar prietenilor apropiaţi, în caz contrar adresa dumneavoastră de e-mail poate fi folosită pentru a trimite mesaje jignitoare sau spam în numele vostru. Nu vă întâlniţi cu persoane cunoscute pe internet. Nu vă urcaţi în autoturismele unor persoane necunoscute indiferent de ce vi se oferă. Nu vă jucaţi pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci doar în locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei etc.)! Nu vă deplasaţi cu rolele/ skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice! După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, folosiţi îmbrăcăminte de culoare deschisă, care vă face mai vizibili în lumina farurilor! Când circulaţi cu bicicleta, evitaţi zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare! Traversaţi strada numai pe trecerea de pietoni şi doar la culoarea verde a semaforului!
Sursa: IPJ Vrancea