vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieVrabie i-a picat viceprimarului Iorga regulamentul de creștere a animalelor

Vrabie i-a picat viceprimarului Iorga regulamentul de creștere a animalelor

Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului prin care se reglementează modul de deținere, creștere și circulație a animalelor domestice și de companie pe raza municipiului Focșani, inițiat de viceprimarul Marius Iorga, a înregistrat un eșec în ședința de joi seara a consiliului local. Criticat de apărătorii drepturilor animalelor, regulamentul nu s-a bucurat decât de susținerea grupului UNPR, restul aleșilor hotărând să voteze împotrivă, deși liderul PSD, Cătălin Vrabie, a precizat că dorește ordine în acest domeniu. „Noi susținem proiectul viceprimarului, care vrea să-i oferim un instrument să poată face ordine, dar modalitatea aleasă este nepotrivită. Nu vrem să creem un disconfort cetățenilor care iubesc animalele”, a spus Cătălin Vrabie. Și alesul local liberal Tudorel Trofin a menționat că regulamentul trebuie pus în concordanță cu legislația națională, așa cum cerut la dezbatere și apărătorii drepturilor animalelor. Inițiatorul regulamentului, Marius Iorga, deși supărat că nu a avut succes cu acest proiect, pe care și l-a asumat integral, a spus că nu va abandona ideea.

Regulamentul prevedea limitarea numărul de animale din gospodăriile focșănenilor. În acest moment, conform reglementărilor Consiliului Local, focșănenii nu au restricții în ceea ce privește numărul de oi, capre, porci, vaci sau cai din propriile gospodării. Totodată, prin regulament era stabilit și numărul de câini și pisici pe care un locatarii de la bloc îl pot deține, cerându-se în acest sens acceptul vecinilor.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu