Pe 15 iunie, în localitatea italiană Conegliano, s-a desfășurat meetingul internațional „Trofeo Toni Fallai”, competiție în cadrul căreia România a fost reprezentată de patru atleți. Cu rezultate deosebite, care ne dau speranțe în perspectiva marilor întreceri atletice europene care bat la ușă.
Astfel, la suliță, Alexandru Novac (CSM Bacău-SCM Bacău) a stabilit un nou record național de seniori, dar și de tineret în același timp, elevul antrenoarei Mihaela Melinte fiind încă la această categorie de vârstă, cu o aruncare care a măsurat 83,02 m, rezultat care i-a adus prima poziție în reuniunea respectivă. (sursa: Federația Româna de Atletism)