Aleșii locali focșăneni s-au trezit vineri cu două proiecte suplimentare pe ordinea de zi, care-l au ca beneficiar pe Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea. Acesta solicită aleșilor municipali îndreptarea unei erori materiale strecurate în cele două proiecte de hotărâri din anul 2010, când Marian Oprișan a cumpărat de la Primărie două concesiuni, în suprafață totală de 150 mp, cu prețul de 76 de euro/mp.
Practic este vorba despre două extinderi la apartamentele pe care acesta le deține pe strada Alexandru Vlahuță din municipiu. La vremea respectivă, în urmă cu opt ani, Marian Oprișan a deschis seria cumpărării concesiunilor din municipiu, dar în acte s-a strecurat o eroare, respectiv s-a greșit numărul parcelei în actul de vânzare-cumpărare. Prin urmare, pe 19 iunie Marian Oprișan i-a scris primarului Cristi Misăilă în legătură cu inițierea unui proiect de hotărâre pentru îndreptarea acestor erori materiale, iar edilul s-a conformat.