vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdjudTaximetriştii din Adjud cer primăriei locuri de staţionare cu vad la clienţi

Taximetriştii din Adjud cer primăriei locuri de staţionare cu vad la clienţi

primar Constantin Armencea, Municipiul Adjud

Peste 10 taximetrişti din Municipiul Adjud au participat ieri la şedinţa Consiliului Local, pentru a solicita locuri de staţionare în zone cu vad din oraş. Taximetriştii sunt nemulţumiţi de câteva perimetre de staţionare care le-au fost alocate de Consiliul Local în luna decembrie, în care nu au clienţi pentru că zonele respective nu sunt circulate. Între acestea, cele 4 locuri de aşteptare de la Şcoala „Angela Gheorghiu”, sunt prea „ascunse” de trafic, potrivit taximetriştilor. Aceştia au solicitat minimum 5 locuri de parcare în faţa Băncii Transilvania, un loc deja cunoscut de clienţi. Taximetriştii s-au oferit să suporte pe cheltuiala proprie amenajarea celor 5 locuri de parcare şi s-au plâns că sunt amendaţi de agenţii Poliţiei Rutiere atunci când staţionează în zonele din care îşi iau clienţii de obicei, neamenajate însă ca locuri oficiale de staţionare.
Adjud_stradaReproşurile au venit însă şi la adresa taximetriştilor, cărora li s-a reproşat că refuză curse pe distanţe scurte, pe care le consideră neeconomice şi că s-au înregistrat sesizări din partea unor cetăţeni care nu au fost luaţi de taxiuri din gară, noaptea, cu bagaje, pentru că destinaţiile solicitate erau prea apropiate de punctul de plecare.
Primarul Constantin Armencea a spus în şedinţă că va solicita opinia Poliţiei Rutiere cu privire la dorinţa taximetriştilor de a li se aloca un număr de 5 locuri de parcare în faţa Băncii Transilvania. Avizul Poliţiei Rutiere este obligatoriu prin lege. În plus, deşi zona este una cu vad comercial pentru taximetrişti şi utilă şi pentru clienţi ca staţie din care pot lua taxi, există temerea că ieşirea în E85 şi parcarea băncii vor îngreuna circulaţia.
În Adjud au fost stabilite de către primărie un număr de 75 de autorizaţii de taxi şi 56 de locuri de aşteptare. Iată locurile de aşteptare a clienţilor pentru taxiuri, potrivit Hotărârii CL Adjud nr. 183/17.12.2015:
Adjud-garaZona Gară: 6 locuri în părţile laterale ale gării, 10 locuri în lateralele rondului, 5 locuri la intersecţia cu Str. Eroilor
Zona Motel Trotuş: 5 locuri
Scoala „Angela Gheorghiu”: 4 locuri
Zona Bisericii de lemn: 4 locuri
Zona Pospai: 4 locuri
Parcare Analina: 6 locuri
Zona Casa de Cultura: 3 locuri
Zona Sala de sport: 5 locuri


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu