vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPoliticaLiberalii acuză atitudinea discreționară a primarului, a funcționarilor și a consilierilor puterii...

Liberalii acuză atitudinea discreționară a primarului, a funcționarilor și a consilierilor puterii față de membrii PNL din Consiliul Local Focșani

Consilierii locali PNL susțin că secretarul municipiului întocmește procesele verbale ale ședințelor Consiliului Local Focșani după bunul plac al majorității politice. Liberalii spun că procesele verbale au un conținut diferit față de ceea ce s-a discutat, cu exactitate, în cadrul ședințelor și, prin urmare, ei nu au mai votat ultimele procese verbale. ”Secretarul UAT Focșani întocmește procesele verbale după cum le convine consilierilor PSD și președintelui de ședință. Domnul secretar ne-a prezentat, la ședința de săptămâna trecută, un proces verbal care nu coincidea cu realitatea și, în consecință, nu l-am votat. Ce facem în cazul în care un cetățean, prezent la o ședință de Consiliu Local, unde se votează un proiect care îl interesează în mod direct, află ulterior, când merge la Primărie, că proiectul respectiv a fost trecut drept respins?”, a declarat consilierul local PNL Alina Drumea, într-o conferință de presă.                                                                                                                              Aleșii liberali acuză și faptul că majoritatea politică din Consiliul Local, primarul și aparatul de specialitate al Primăriei Focșani nu dau curs proiectelor și propunerilor pe care ei le aduc în discuție. Un astfel de proiect îl reprezintă delimitarea liniilor ferate cu panouri fonoizolante, în cartierul Gară. Liberalii au strâns semnături de la focșănenii care locuiesc în vecinătatea căii ferate, aceștia fiind de acord cu montarea de panouri fonoizolante, care ar proteja atât împotriva zgomotelor cât și viața și integritatea copiilor din zonă. Liberalii susțin că au solicitat sprijin aparatului de specialitate al Primăriei pentru concretizarea unui proiect de hotărâre în acest sens, ajutor pe care nu l-au primit. O altă inițiativă PNL o reprezintă introducerea unor sisteme de siguranță în unitățile de învățământ, cu interfon și cartele de acces, pentru protejarea elevilor și a cadrelor didactice. Deși inițiativa a fost primită favorabil în cadrul unităților școlare din municipiu, executivul local nu a întreprins nimic pentru a pregăti un proiect de hotărâre.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu