În perioada 20-25 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Focşani au efectuat un control pe linie silvică la depozitul de materiale lemnoase aparţinând unei societăți comerciale, situat în comuna Nereju. Astfel, s-a constatat faptul că, în perioada 01-20 iunie a.c., agentul economic în cauză a expediat cantitatea de 17,083 m.c lemn rotund foc rășinoase, fără avize de însoțire, conform legislației în vigoare. De asemenea, agentul economic nu a prezentat Registrul de evidență a intrărilor-ieșirilor aferent depozitului de materiale lemnoase al societății. În cauză, societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, fiind dispusă totodată măsura complementară a confiscării contravalorii cantității de 17,083 mc. lemn rotund foc rășinoase, în cuantum de 2.175,17 lei.
La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 4.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Biroul de Combatere a Delictelor Silvice și cei ai Serviciului Rutier au depistat pe DN2-E85, în interiorul localității Popești, un bărbat, de 56 ani, din comuna Nereju, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 18,20 m.c. cherestea rășinoase, fără avize de însoțire, în conformitate cu prevederile H.G 470/2014. În cauză a fost dispusă sancționarea contravențională a bărbatului conform prevederilor Legii 171/2010, fiind dispusă totodată confiscarea cantității de 18,20 m.c cherestea rășinoase, precum și confiscarea autoutilitarei.
Sursa: IPJ Vrancea