Sportivul focșănean Maricel Ferbinte, ajuns la vârsta de 43 de ani, continuă să se antreneze și să participe la competiții, naționale și internaționale. În aceste zile, luptătorul focșănean participă la un stagiu de pregătire la jiu-jitsu brazilian, ce are loc la Mangalia. Pregătirea este coordonată de profesorul brazilian Sergio Vita, de la clubul ICON (Brazilia), una dintre cele mai mari organizații de jiu-jitsu brazilian din lume. Cu această ocazie, Maricel Ferbinte a primit centura mov, după 11 ani de practicare a acestui sport.
”Ambiția este cea care mă caracterizează. Nu sunt un mare sportiv dar încerc să promovez bjj-ul în orașul meu. Și mă bucur că am putut să aduc această disciplină sportivă în Focșani. În 2007 m-am apucat de bjj și antrenorul meu a fost domnul Youtube … ca să spun așa. În 2014 l-am cunoscut pe antrenorul de la Daos București, Florin Cernat, și de atunci am ținut legătura cu el … stagii de pregătire, Madrid 2015, Roma 2016, Ungaria 2017. Cu Florin am legat o prietenie strașnică și mereu e fost omul de la care am avut de învățat din sportul acesta. Toate acestea stagii de perfecționare, competiții naționale – internaționale nu ar fi fost posibile fără susținerea echipei Altdorf Tehnik. Ei sunt cei care m-au susținut și mă susțin în continuare, domnilor! Ei, de fapt, susțin sportul în Vrancea pe mai multe discipline sportive …șah…atletism …box…fotbal…ș.a.m.d. Cum spuneam, multă muncă și încrederea în mine că o să reușesc să înaintez pe drumul acesta, pe care nu aș fi reușit fără familia mea, soția mea care mereu a avut încredere în mine și m-a susținut!
Pentru alții, o centură mov poate nu înseamnă nimic, dar pentru mine este răsplata muncii mele după 11 ani.”, a scris, pe Facebook, Maricel Ferbinte.