Asociația cele mai Frumoase Sate din România (AFSR) continuă și în anul 2016 programul inițiat în anul 2014, de a promova patrimoniul cultural și turistic al satului românesc. Programul este derulat sub patronajul Ambasadei Franței în România, prin care 10 comune din România vor primi titulul de SAT CULTURAL AL ROMÂNIEI 2016 după evaluarea și jurizarea candidaturilor.
„Oricare comună din România poate candida la acest titlu cu condiția de a organiza pe parcursul unui an a minimum 5 evenimente culturale – expoziții, festivaluri, concursuri în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei, turismului”, anunţă organizatorii. Candidaturile se depun între 2 şi 22 februarie.
Dosarul de candidatura poate fi consultat pe site-ul www.satefrumoase.ro