La data de 06 iulie a.c., Secția 5 Poliție Galați a fost sesizată prin apelul de urgență 112, de o femeie de 56 ani, din localitate, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în locuința sa de pe strada Lozoveni, ar fi pătruns persoane necunoscute care ar fi sustras de aici bani și bijuterii. Echipa operativă ajunsă la fața locului, a constatat că autorii furtului au escaladat gardul care împrejmuia imobilul și au pătruns în locuință printr-o ușă neasigurată, sustrăgând suma de 600 lei și bijuterii din aur, în greutate de aproximativ 42 g.
În urma investigațiilor efectuate, la data de 09 iulie a.c., polițiștii Secției 5, cu sprijinul celor din cadrul Poliției Orașului Panciu, județul Vrancea, au identificat persoana bănuită de comiterea acestei fapte, care a fost depistată pe raza localității mai sus menționate. Este vorba despre un bărbat de 28 ani, din comuna Costache Negri, asupra căruia a fost găsită o mică parte din bijuteriile sustrase. Acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, în cursul zilei de astăzi urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii continuă cercetările în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. (IPJ Galați)