duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAdministratieProiecte pentru dezvoltarea cartierului Mândrești, nebăgate în seamă de primar

Proiecte pentru dezvoltarea cartierului Mândrești, nebăgate în seamă de primar

Consilierii opoziției din CL Focșani spun că toate proiectele pe care ei le inițiază sunt blocate de primarul Cristi Misăilă. Mai mult, pe unele dintre ele și le însușește primarul și apoi le introduce pe ordinea de zi, ca fiind inițiate de el. Consilierul Costel Bârsan (UNPR) a declarat, într-o conferință de presă, că a depus 5 proiecte de hotărâre la aparatul de specialitate al Primăriei dar edilul șef nu le-a introdus pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului Local Focșani. Unele dintre acestea se referă la dezvoltarea cartierului Mândrești. ”Am început să strâng semnături de la cetățeni pentru introducerea rețelei de gaze naturale în cartierul Mândrești. Poate așa, cu semnăturile oamenilor atașate, primarul va lua în considerare acest proiect. Până acum s-au făcut doar promisiuni din partea conducerii Primăriei și a liderilor PSD, introducerea gazelor la Mândrești fiind un fel de fata morgana. Am mai propus preluarea în administrare a unei părți din DJ 205P, o porțiune de sub 1 km, între Mândrești și drumul spre Suraia, pentru a fi asfaltată de Primăria Focșani. Odată asfaltat, oamenii ar putea circula în condiții civilizate pe acest drum, scurtând și distanța dintre Mândrești și centrul Focșaniului cu câțiva kilometri. Primarul, însă, nu vrea să inițieze un asemenea proiect de hotărâre și spune că drumul respectiv va fi reabilitat de Consiliul Județean. Când se va întâmpla asta, nu știu”, a afirmat Costel Bârsan.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu