O jurnalistă originară din Adjud, Sandrina Ramona, luptă din răsputeri pentru a-și ajuta soțul, bolnav de cancer, și pentru a-și întreține familia. Ea este căsătorită cu un cetățean egiptean și au împreună două fetițe, de 7 și, respectiv, 10 ani. De puțin timp, soțul său a fost diagnosticat cu această boală cumplită și, de atunci, a început o luptă contracronometru și plină de obstacole pentru supraviețuire.
“Îmi pare rău să vă informez, dar soțul dumneavoastră are cancer.”
Aceasta este o frază pentru care niciodată nu ești pregătit. Crezi că poți fi, ori de câte ori o auzi, dar nu ești. Te uiți la doctor și îți dorești să îl strângi de gât. Nu este el de vină, dar asta simți. Se poate înșela, nu? Cum spune asta cu o așa nonșalanță? Întrebi tăios și apăsat din nou: “Soțul meu?”
“Da, doamnă, rostește doctorul încet și calm.” Cum naiba poate fi atât de calm??? Vorbește despre moarte, vorbește despre acest criminal în serie care ne ucide copiii, părinții, soții, soțiile, frații, surorile, prietenii!!! Vreau să țip! Am dreptul să țip, nu? Dar nu țip, deoarece până și țipătele mi se opresc în gât. Stau acolo și se agață de răsuflarea mea până la sufocare. Tremur. Nu mai simt nimic din mine. Am amorțit. Simt că m-am lipit acolo de scaunul ăla ca de un scaun electric, iar omul acela mi-a dat o sentință grea. Mai bine mă ucidea pe mine. Când este despre tine e mai ușor. (…)
Am nevoie de 5000 de oameni, pentru o viață! Sau 500!
Se poate, nu e așa? Nu am cerut niciodată nimic. Nimănui. Vă cer acum. Nu îmi dați drumul la mână. Nu îmi dați drumul la suflet. Sunt eu. Cea care a scris zi de zi. Pentru voi. Pentru lacrimile voastre. Pentru sufletele voastre. Care a crezut mereu în toate lucrurile bune. Și în toți oamenii. În fiecare dintre voi. Care a fost. Pentru fiecare. Mă încăpățânez să cred în fiecare din voi. Nu mă lăsați să cad. Nu în moartea celui pe care îl iubesc. E șansa voastră, a fiecăruia să rescrieți o iubire, mai multe suflete și O VIAȚĂ! – este scrisoarea emoționantă a Sandrinei Ramona.
Banca Transilvania, Adjud, Vrancea – Georgeta Ilie CONT LEI: RO83BTRLRONCRT0364927101
CONT EURO: RO33BTRLEURCRT0364927101 Se pot trimite si Western Union pe numele sotului meu, direct in Egipt. Cine doreste, poate sa lase un mesaj in privat. Scriu, deoarece am fost intrebata daca se poate. Se poate si Western si Money Gram. Acestea sunt încă valabile. Georgeta Ilie, e mama fostului sot. Pentru mine ea e mama si noi suntem familie. Ei ne-au fost alaturi din prima clipa. A deschis conturile sa ma poata ajuta! Le-am expus deoarece au fost cerute…Multumesc celor care simt sa ajute! Unii au depus chiar de mai multe ori. Dumnezeu sa va răsplătească înmiit! – Sursa: Facebook Sandrina Ramona.
Ca sa lamuresc tristetea si revolta deoarece unii au inteles ce este mai rau, revin cu niste explicatii. Amare. Am aflat in ianuarie ca Nassif are cancer. Cancer gastric. Are si o tumora mica, iar din cauza refluxului gastric, cancerul s-a tras si la esofag. Tot tratamentul a costat 27.000$!!! Am vandut un apartament care aici nu avea un cost foarte mare, masina, ne-am imprumutat la banca. Si asa, mai era nevoie de 5000$! Salarul lui merge pe banca. Eu am 5 contracte ca sa pot acoperi rata clinicii, chiria, ceea ce tine de viata zilnica si scoala. Precizez ca in Egipt scoala se plateste. Nassif ar fi trebuit sa se interneze in mod normal in februarie. Din cauza faptului ca banii nu s-au strans in timp, clinica ne-a amanat. Nu se adunasera nici in martie. Ne-a amanat din nou si in aprilie, dar medicul a acceptat sa ne ia fara banii adunati, urmand sa ii platim in rate (cu dobanda aferenta evident). Din cauza amanarilor repetate, boala a evoluat, iar acum, desi plagile interioare si o parte din esofag au fost cauterizate cu succes, a facut o operatie la ochiul stang, mai are nevoie la dreptul, trebuie sa faca la gat din cauza unor ganglioni dezvoltati. Ce se repara pe o parte, se „defecteaza” pe alta, deoarece nu a fost facut totul in timp, iar banii nu am cum sa ii scot din piatra seaca. De abia mai am timp sa respir din munca. Sunt si eu om. Nu am apelat niciodata la nimeni. Nici acum nu as fi apelat. Sotul meu nici nu a fost de acord. Dar nu am cum sa accept si sa ma uit la el cu mainile incrucisate, sa astept sa moara fara ca macar sa fi incercat. Avem doua fetite. Ne iubim. E lumina mea. Am sperat. Am spus 5000 de oameni a 1$! Sau 500 a 10$! Nu bag mana in buzunarul nimanui, dar eu am fost mama singura, nimeni nu m-a ajutat cu bani si desi am platit chirie si tot ce tine de educatia si binele fetei mele, mereu am avut sa donez oamenilor. Nu am mers o data la pizza. Nu am luat un Pepsi. Am renuntat la ceva infim pentru mine, dar vital pentru altii!!! Nu cred ca cineva ar fi stat in 1$ sau in 10$. Am vazut chiar cum in 5 zile s-au strans 10.000$ pentru 7 pisici, iar pentru sotul meu in luni nu s-au strans decat 2000$ si aia, deoarece o prietena, Kati a ajutat si a stimulat oamenii din preajma ei. Fara ea, nici acestia nu s-ar fi strans. Toata lumea vorbeste de respect, de iubire, de compasiune, de rugaciune! Da, toate sunt necesare, dar nu suficiente pentru a salva o viata! Nu e o obligatie, evident, dar trebuie sa ne gandim mereu la oamenii de langa noi si sa fim acolo cand au nevoie. Ce a durut cel mai tare a fost ca am strans in trecut si sume de 200.000 euro pentru cazuri umanitare, am salvat sute de vieti, am ajutat oameni in cariera profesionala, prieteni (de care acum m-am lamurit) , iar cand eu am avut nevoie, oamenii nici macar nu au distribuit cazul! Nu au socotit sa scrie macar un gand! Se fac ca nu ma cunosc, ca nu stiu, ca nu au citit! Nu vreau sa spun mai multe. Poate si asa am spus prea multe din ce am strans in mine. E vorba inainte de toate de un OM, un TATA, un SOT! Are 49 de ani… Era vorba de mine. De omul despre care toti spun ca il respecta, ca il iubesc, ca as fi un om deosebit, minunat, bun, etc… Sunt? Din reactia faptica, eu am tras concluzia ca nu reprezint absolut nimic din toate acestea. Am tras concluzia ca sunt cu adevarat aproape omul nimanui…bun doar cand e nevoie, iar cand e sa fie ajutat, i se intoarce intotdeauna spatele. Le multumesc oricum tuturor si o sa ma rog sa nu le dea Dumnezeu nici jumatate! Nici lor, nici nimanui, deoarece nimeni nu merita sa treaca prin asa ceva! – scrie cu mare tristețe, Sandrina Ramona, pe Facebook.
