duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAdministratieFOTO Ce s-a ales de căruțele vieneze care au costat peste...

FOTO Ce s-a ales de căruțele vieneze care au costat peste 30.000 de euro

În iarnă, odată cu amenajarea centrului civic al Focșaniului pentru sărbătorile de Crăciun, în premieră orașul a fost decorat cu șase căruțe vieneze care au costat 155.000 de lei. Făcute la Piatra Neamț, căruțele nu au încântat deloc, mai ales prin estetică, pentru că cei care au călătorit prin țară sau prin străinătate au o altă noțiune despre ceea ce înseamnă o căruță vieneză. Cu puține dotări, printre care chiuvete, lumină, blat de bucătărie, podea din tablă zincată, acestea mai mult au încurcat decât au adus plusvaloare, fiind mutate de colo-colo cu ocazia diferitelor manifestări din centrul orașului. Iar de produs nu au produs nimic, în ciuda faptului că primarul Misăilă s-a lăudat că agenții economici vor sta la coadă să le închirieze, astfel încât amortizarea lor să se facă în mai puțin de doi ani. De ceva timp, căruțele au dispărut din peisaj iar prin peregrinările noastre prin oraș aveam să le descoperim în toată splendoarea lor, pe chituci, în spatele Stadionului Tineretului, acolo unde Direcția de Dezvoltare Servicii Publice, proprietara lor, deține o zonă de depozitare.

Noi credem că a fost o investiție făcută fără cap, la ambiție, care nu a impresionat pe nimeni. Suntem convinși că dacă ar fi existat discuții pe această idee cu agenți economici dornici să-și desfacă produsele în astfel de structuri aceștia ar fi achiziționat ei căruțe, mult mai plăcute ochiului și cu succes la public.

 

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu