sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateULTIMA ORĂ Tudorel Toader nu face nicio propunere pentru șefia DNA....

ULTIMA ORĂ Tudorel Toader nu face nicio propunere pentru șefia DNA. Se reia procedura

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu a nominalizat niciunul dintre cei 4 candidați înscriși la concursul pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție. Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al DNA au fost procurorii Florentina Mirică, Aurel Cristian Lazăr, Marius Constantin Iacob şi Camelia Elena Grecu. Prin urmare, ministrul Justiției va relua procedura de selecție pentru ocuparea funcției de procuror șef al DNA. Este posibil ca ministrul Tudorel Toader și coaliția guvernamentală să aștepte intrarea în vigoare a modificărilor Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care limitează atribuțiile președintelui României în decizia de numire a procurorului șef al DNA. În prezent, după demiterea Laurei Codruța Kovesi, postul de procuror șef DNA este deținut, interimar, de procurorul Anca Jurma.

Florentina Mirică este şefa Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Mirică instrumentează dosarul CNAS, în care sunt vizaţi 90 de funcţionari ai Casei de Asigurări de Sănătate, oameni de afaceri şi firme din domeniul îngrijirii la domiciliu. De asemenea, a instrumentat dosarul în care au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu fostul vicepremier Gabriel Oprea şi mai multi ofiţeri superiori din Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI). Totodată, Mirică a instrumentat mai multe dosare mediatizate, între care cel al judecătorului Stan Mustaţă sau al omului de afaceri Dinel Staicu.

Marius Iacob este procuror şef adjunct al DNA din iunie 2013. Anterior, Iacob a condus Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în perioada iunie 2011 – octombrie 2012 a fost prim-adjunct al procurorului general al României. Marius Iacob a instrumentat dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giuleşti, a coordonat ancheta DNA în cazul Colectiv, dar şi dosarul avocatei Elodia Ghinescu.

Procurorul Cristian Lazăr ocupă, din noiembrie 2015, postul de adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Lazăr a anchetat dosarul ”Închisoarilor CIA pe teritoriul României”. De asemenea, a instrumentat dosarul de plagiat al lui Victor Ponta şi a dispus neînceperea urmăririi penale.

Elena Grecu a fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa între 2010-2016, având două mandate în fruntea acestei instituţii. Din 26 martie 2016, Elena Grecu a fost delegată procuror-şef la Secţia judiciară penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală, mandatul său fiind până la  25 septembrie 2018.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu