Locuitorii comunei Milcovul sunt revoltați de modul în care firma de salubritate își face treaba. De aproape doi ani, această firmă colectează gunoiul menajer de la localnici și, în loc să-l transporte la rampele de gunoi, îl depozitează pe terenurile de pe raza comunei. Operațiunea se petrece, se pare, sub ochii primarului Mihai Neață. Așa cum se vede și în filmările realizate astăzi, de localnicii revoltați, primarul este prezent în momentul în care utilajul firmei de salubritate îngroapă gunoaiele în pământ, pe un teren ce ar aparține, conform unor surse, Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea, fiind situat în albia râului Milcov. De precizat că fiecare familie din comuna Milcovul plătește câte 160 de lei pe an pentru ridicarea gunoiului menajer.