Sâmbătă, 15 septembrie 2018, începând cu orele 9.00, un grup de 15 persoane aflate în custodia Penitenciarului Focşani vor desfăşura activităţi de igienizare şi curăţenie în cadrul campaniei „Let’s do it Romania!”.
Let’s do it Romania! este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care îşi propune curăţarea deşeurilor din arealele naturale într-o singură zi. Acţiunea este urmarea acordului de parteneriat încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Asociaţia “Viitorul în Zori”, organizator „Let’s do it Romania!”. Cele 15 persoane private de libertate, aflate în regim deschis, vor participa pe bază de voluntariat, la activităţi de strângere a deşeurilor în zona Cartierului Mândrești, judeţul Vrancea, depozitate necorespunzător sau care se găsesc aruncate în locuri improprii aducându-şi astfel contribuţia la refacerea ecosistemului şi, implicit, la protejarea naturii.
Astfel de acţiuni sunt apreciate de către persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate având ca scop transmiterea unui mesaj civic, prin implicare activă menită să trezească simţul de responsabilitate faţă de mediul înconjurător. (comunicat Penitenciarul Focșani)