luni, noiembrie 25, 2024
AcasăStiri InterneAEP: câți alegători români sunt, în mod oficial

AEP: câți alegători români sunt, în mod oficial

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 2 octombrie 2018 este de 18.951.721, din care:

  1. Un număr de 18.279.534 de alegători au domiciliul sau reședința în țară, inclusiv cetățenii care vor împlini 18 ani până la data de 7 octombrie 2018, din care 16.781.333 sunt posesori de carte de identitate.

Precizăm că numărul cetățenilor cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 2 octombrie 2018 este cu 5.892 mai mic față de ultima informare a Autorității Electorale Permanente, din data 24.09.2018, când erau înscriși în registrul electoral 18.285.426 alegători. Diferența apare ca urmare a radierilor efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia și a radierilor primite de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD).

  1. Un număr de 672.187 de cetățeni români au domiciliul sau reședința în străinătate, fiind posesori de pașaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare. Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reședinţa în ţară. Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii. Autoritatea Electorală informează, de asemenea, că numărul total al secțiilor de votare organizate în țară, conform Anexei 3, este de 18.662. Secțiile de votare din străinătate sunt organizate de către Ministerul Afacerilor Externe, iar lista acestora poate fi consultată pe site-ul ministerului la adresa http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2018/2018.10.01_sectii_votare_referendum_2018_site.pdf  

Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 2 octombrie  2018, aferent fiecărei localități;
Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, structurat pe țări;
Anexa nr. 3 cuprinde numărul total de secții de votare organizate în România, defalcat pe unități administrativ-teritoriale.

Direcția comunicare și relații externe, Autoritatea Electorală Permanentă


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu