UPDATE Transportatorii au renunțat la protestul declanşat joi. Nemulţumirile lor vor fi discutate marţi, 16 octombrie, într-o dezbatere la Parlament, a anunţat Federaţia Operatorilor de Transport din România (FORT).
Așa cum au anunțat, la ora 12.00 transportatorii de persoane din Vrancea au decis întreruperea activității pe termen nelimitat, din cauză că ordinul ministrului Transporturilor, privind relicențierea traseelor în transportul public interjudețean nu a fost retras. Prin urmare, la momentul actual 70% din autobuzele care pleacă din Autogara Focșani au rămas pe loc, până la noi ordine. „Așteptăm și noi să primim vești de la centru, unde se caută soluții. Suntem solidari. Apreciez că 70% din transportatorii din județ și-au întrerupt activitatea. Autogara este cam pustie acum, pentru că oamenii au fost anunțați încă de ieri despre intenția noastră. Cât îi privește pe elevii din mediul rural, aceștia au fost învoiți mai devreme azi de la școală, astfel încât să nu fie afectați”, ne-a spus Marius Gheorghiță, președintele Federației Operatorilor Români de Transport, Filiala Vrancea.