Se pare că putem privi cu încredere în viitorul fotbalului românesc. Echipele de tineret și de juniori au rezultate bune în ultimii 2 ani, cea mai importantă performanță fiind așteptată de la naționala de tineret U21. Echipa României este ca și calificată la turneul final al Campionatului European de anul viitor, după victoria importantă cu Țara Galilor, de acum câteva zile. Urmează ultimul meci, cu Liechtenstein, ce va avea loc marți, 16 octombrie, la Ploiești, și în care avem nevoie de un singur punct.
Tricolorii mici s-au mai remarcat și prin altceva, în afara jocurilor bune și a calificării la Campionatul European. Ei formează o adevărată familie și se încurajează la fiecare meci. Responsabil cu mesajele motivaționale este căpitanul echipei, portarul Ionuț Radu, care a debutat, deja, în Serie A, la Genoa. Însă, înaintea partidei decisive cu Țara Galilor, mesajul motivațional a fost transmis de un alt tânăr fotbalist care evoluează în Italia, la Palermo – atacantul George Pușcaș. ”Să scriem istorie pentru România!”, a fost chintesența mesajului transmis de George Pușcaș.