Pasionații și căutătorii de vestigii de război au ajuns și în zona Soveja. În timp ce se aflau într-o pădure din preajma comunei, căutătorii de vestigii au avut parte de o descoperire mai puțin plăcută. Ei au dat peste osemintele unui om, probabil soldat căzut în primul război mondial pe câmpurile de bătălie din Vrancea. Cei care au descoperit scheletul au chemat specialiștii de la Muzeul Vrancei și au anunțat poliția. Osemintele au fost scoase cu grijă și aranjate, apoi trimise la expertizare, la Iași.
Pe lângă oseminte, căutătorii de vestigii au mai găsit pietre funerare și alte obiecte ce par a fi tot de acum mai bine de un secol. Este posibil ca în zonă să existe mai multe morminte ale celor care au căzut în primul război mondial, inclusiv militari germani.