Vineri, 19 octombrie, de la ora 17.00, Casa de Cultură ”Mihai Eminescu” din Panciu va găzdui evenimentul prilejuit de lansarea volumului de poezii ”Tu ce-ai făcut astăzi?”, de Ovidiu Scridon, apărut la Alexandria Publishing House. Lansarea va fi urmată de un recital de muzică folk, pe care autorul îl va susține în fața publicului păncean. Evenimentul beneficiază de sprijinul Primăriei Orașului Panciu și al Casei de Cultură Mihai Eminescu Panciu. „Am deosebita plăcere de a vă invita vineri, 19 octombrie 2018, începând cu ora 17.00, în Sala Mare a Casei de Cultură «Mihai Eminescu» Panciu, la o întâlnire cu poetul și cantautorul Ovidiu Scridon. Împreună, vă propunem o seară de cântec și vers, prilejuită de lansarea volumului «Tu ce-ai făcut astăzi?», apărut la editura Alexandria Publishing House. Evenimentul face parte din turneul de promovare a cărții, pe care Ovidiu Scridon îl efectuează în această toamnă în mai multe orașe din România“, precizează primarul Iulian Nica.
Poet, muzician – solist vocal, interpret la chitară și muzicuță, Ovidiu Scridon este un nume cunoscut atât în rândul iubitorilor de poezie, cât și al celor de muzică folk. El este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, al CREDIDAM și al Uniunii Scriitorilor de Limbă Română din Chișinău. (Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu)
Poezie și muzică folk, vineri, la Panciu
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -